Compot si dulceata am pregatit si din visine, dulceata fiind preferata noastra daca coacem clatite. Iar dintre toate compoturile cel mai racoritor este cel de visine, fara indoiala.
Puteti pastra la congelator visinele fara samburi pentru prajiturile cu fructe, un deliciu in zilele in care ti-e dor de vara.
Dulceata de capsuni este preferata Ioanei. Am incercat sa nu mai amestec in oala in timpul fierberii si capsunile au ramas intregi. Nu sunt prea multumita de culoare, mi-ar fi placut sa fie rosul acela intens ca in reclama cu gelifianti, dar e foarte buna si asa, tinand cont ca nu am adaugat genul asta de conservanti.
In rest, verdeturile de sezon le-am uscat, precum leusteanul sau mararul. Sa nu uit de coditele de cirese, foarte bune pentru afectiunile de rinichi, le puteti usca ( dar nu la soare) si apoi pastra in pungi de hartie sau panza.
Alta varianta de pastrare a leusteanului este cea in care leusteanul este pus cu sare si otet in borcane, pentru un borcan de 400 de g e nevoie de 2 linguri sare si aproximativ 6 linguri otet. Ce am observat eu este ca leusteanul si mararul congelat nu isi pastreaza aroma, cel mai bine se patreaza la congelator patrunjelul.
Haideti sa profitam de ce ne ofera vara si sa ne pregatim in casa conservele pentru ca sunt cele mai sigure si sanatoase!!